»
Noutati » Cuvântul părintelui Augustin Vărvăruc

Cuvântul părintelui Augustin Vărvăruc

Voi citi două mărturii, despre părintele Ilarion Felea și despre Mircea Vulcănescu.
Prima mărturie provine din perioada când părintele Ilarion Felea era la închisoarea Gherla, în ianuarie 1960, și reprezintă un extras dintr-o notă informativă. Menționez că informatorul era greco-catolic. Mărturia sună astfel:

             „Este foarte bine văzut în cameră pentru cultura sa teologică, deşi de fapt este cam fanatic în ortodoxie şi nu-i prea simpatizează pe catolici, totuşi se poartă cu fineţe faţă de noi, pentru care şi-a câştigat simpatia noastră.
            A ţinut câteva conferinţe apreciate despre primele sinoade ecumenice, religiile orientale, erezii, secte. Este socotit ca un bun mânuitor de condei. A scris o carte (Spre Tabor n.n.) care este socotită ca o preţioasă operă dogmatică în ortodoxie.
            În cameră are o comportare frumoasă cu preoţii greco-catolici şi cu toţi, dar întră în discuţii destul de serioase cu sectarii şi în sectarism se dovedeşte a fi bine pregătit.”


Cea de-a două mărturie, referitoare la Mircea Vulcănescu, îi aparține lui Mircea Eliade și a fost scrisă în noiembrie 1967, la Chicago. Iată ce scrie Eliade:

             „Mircea Vulcănescu fusese dăruit cu toate darurile: era frumos, avea o sănătate de fier, nu fusese niciodată sărac, era înconjurat de prieteni şi admiratori, nu fusese încercat de nicio tragedie personală sau familială; triumfase întotdeauna şi pe toate planurile, chiar dacă uneori nu i se dăduse locul pe care-l merita. Dar era destul să-l cunoşti mai bine ca să-ţi dai seama că Mircea Vulcănescu privea toate însuşirile şi succesele lui ca pe nişte daruri ale Vieţii pe care le îngăduise Dumnezeu, şi că dacă ele i-ar fi fost retrase nu i-ar fi schimbat nici deplina încredere în viaţă, nici marea lui credinţă. Toate astea i se păreau de altfel fireşti. Căci, spunea, oamenii uită de obicei că darurile, ca şi încercările, vin tot de la Dumnezeu.

             Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a rămas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturisească, cu aceeaşi senină fermitate, credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti cu de-amănuntul, aici sau altă dată, viaţa pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii.
             Pentru că ştim cum a murit!
             Iar ultimul lui mesaj din temniţă, adresat fiecăruia dintre noi, a fost acesta: „Să nu ne răzbunaţi!”.
 

«  1  »